Mi-e dor... mi-e dor de toti acei ani! Unde sunt zilele acelea cand, indiferent ca era vara, iarna eram afara cu gasca de nebuni? Unde sunt oamenii imensi de zapada pe care ne chinuiam sa ii facem iarna?Unde sunt colectiile de masinute capatate de la numerosii prieteni pe care ii aveam? Unde sunt oare zilele in care ne umflam de bonibon si tot felul de prostioare colorate? Unde oare sunt toate zambetele naive si toate acele lucruri insignifiante care ma faceau fericita? Unde oare sunt acele priviri nevinovate care inmuiau si cea mai cruda inima?.... Toate acestea sunt uitate undeva in trecut, undeva in adancul sufletului meu, undeva unde privesc cu mahnire incercand sa aduc inapoi macar o particica din inocenta de a mai fi copil, macar pentru o zi sa ma trezesc dimineata fara sa am in calcul ce voi face azi, fara sa fiu dezamagita de nimeni; si asta nu din cauza ca intr-adevar nu se va intampla asta , ci pentru simplul fapt ca nu imi voi da seama , macar o zi in care sa vad in fiecare suflet de copil, vapaia sentimentului de bucurie, bucurie pentru simplul fapt ca exist, ca ma pot transpune in diferite stari fara ca nimeni sa ma priveasca drept o ciudata avand drept replica: "e doar un copil" , fara sa mai consider ursuletul din coltul camerei doar o jucarie de care ma foloseam in trecut, ci centrul universului meu. Mi-e dor Toate acestea sunt doar vise, vise care ma fac sa imi amintesc cu drag dar in acelasi timp cu parere de rau de momentele copilariei mele, de neglijenta si atitudinea pozitiva cu care percepeam orice lucru. Mi-e dor... mi-e dor pentru ca niciodata acele clipe de fericire deplina nu se vor mai intoarce si nimic nu va mai fi la fel...
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu