Treziti-va!

Nu totul e atat de roz, nu tot ce zboara se mananca si nimic nu e ceea ce pare...prefer sa fiu pesimista  fara asteptari  decat optimista dezamagita mai tarziu!

Mi-e frica...

Ma ingrozeste gandul, gandul de a  ramane singura, de a nu a avea cui  sa-i mai  destainui eruptiile sentimentelor mele care imi polueaza sufletul zi de zi si care nu imi dau pace. Mi-e frica de acel sentiment, sentimentul abisal de adancire in propria mea persoana, acel sentiment de bezna totala in care asa-zisii prieteni reprezinta doar decorul unei  societati imune la sentimentele celorlalti. Mi-e frica de momentul  inevitabil in care fiecare colt al camerei mele, fiecare drum pe care il strabat, fiecare cuvant din dictionar  imi vor aminti de tine. Si sunt absolut convinsa ca fara prieteni nu as fi reusit, nu reusesc si nu voi reusii  vreodata sa ma eliberez de epava amintirii tale...

Confidentul meu...

SCRIU, scriu pentru ca  aici imi pot da frau liber imaginatiei , pentru ca de fiecare data cand simt nevoia sa ma descarc  si ma macina sentimentul de singuratate numai aici pot da viata sentimentelor si trairilor mele pe care le camuflez in fata  celorlalti  si care clar,  merita sa fie scrise...aici pot fi exact asa cum sunt in relaitate fara sa fie nevoie sa imi pun o "fata falsa peste fata mea relala" zambind si spunand ca sunt bine ....nimeni nu ma va intelege asa cum o fac eu si nimeni  nu ma va compatimi  indeajuns...

Mi-e dor de mine...

  

Mi-e dor... mi-e dor  de toti acei ani! Unde sunt zilele  acelea cand, indiferent ca era vara, iarna eram afara cu gasca de nebuni? Unde sunt  oamenii imensi de zapada  pe care ne chinuiam sa ii facem iarna?Unde sunt colectiile de masinute capatate de la numerosii prieteni pe care ii aveam? Unde sunt oare zilele in care  ne umflam de bonibon si tot felul de prostioare colorate? Unde  oare  sunt toate zambetele naive  si toate acele lucruri insignifiante  care ma faceau fericita? Unde oare sunt acele priviri nevinovate  care inmuiau  si cea mai cruda inima?.... Toate acestea sunt uitate undeva in trecut, undeva  in adancul sufletului meu, undeva  unde privesc cu mahnire incercand sa aduc  inapoi macar  o particica din inocenta  de a mai fi copil, macar pentru o zi  sa ma trezesc dimineata  fara sa am in calcul ce voi face azi, fara sa fiu dezamagita de nimeni; si asta nu din cauza ca intr-adevar nu se va intampla asta , ci pentru simplul fapt ca nu imi voi da seama  , macar o zi in care sa vad in fiecare suflet de copil, vapaia sentimentului de bucurie, bucurie pentru simplul fapt ca exist, ca ma pot transpune in diferite stari fara ca nimeni sa ma priveasca drept o ciudata avand drept replica: "e doar un copil" , fara sa mai consider ursuletul din coltul camerei doar o jucarie de care ma foloseam  in trecut, ci centrul universului meu. Mi-e dor     Toate acestea  sunt doar vise, vise care ma fac  sa imi amintesc cu drag  dar in acelasi timp  cu parere de rau de momentele copilariei mele, de neglijenta si atitudinea pozitiva  cu care percepeam orice  lucru.  Mi-e dor... mi-e dor pentru ca niciodata acele clipe de fericire  deplina nu se vor mai intoarce si nimic nu va mai fi la fel...