NU POATE FI DIALOG INTRE CEL CE VORBESTE CU INIMA SI CEL CE RASPUNDE CU MINTEA

   

  "Copilul"  inocent care nu stia ce inseamna sa iubesti dar mai ales sa fii iubit, avea sa afle ca matematica literelor  nu exista, ca sufletul lezat al unui om este aproape imposibil de modelat dupa al sau.. si ca soarta, asa cum fusese inainte, si acum, este la fel de nepasatoare si imuna la trairile sale. Credea ca raza de soare care se intrezarea in departare avea sa-i lumineze calea vietii, sa transforme saptamana in zi, ziua in ora si ora in minut;  avea sa afle ca nu tot ceea ce straluceste este potrivit pentru sufletul sau si ca viata ne minte de cate ori ii apare cineva fragil in cale. Intre timp, "copilul" se transforma in femeia indragostita de omul din imaginatia ei; omul bland, cu suflet mare, dedicat ei care nu ar fi putut niciodata sa ii diminueze asteptarile, ci din contra, sa o faca sa simta ca ceea ce i se intampla este ireal.            Traind cu imaginea chipului de inger format in mintea ei, nu avea sa se trezeasca din visare curand. Era constienta insa ca era prea frumos sa fie adevarat dar sperantele sale o orbisera. Devenise din om cu principii, supusa si dispusa sa faca orice pentru "a fi fericita". 

    Intr-o zi, imaginatia se confrunta cu realitatea si "razboiul" avea sa inceapa. Observa ca pe zi ce trecea realitatea castiga mai multe batalii dar inca nu-si pierdea speranta, speranta ca intr-o buna zi imaginatia sa se va transpune in realitate.  Cand isi da seama ca, cel putin ea nu va reusi sa faca asta incepe sa traiasca in declin, sa refuze realitatea...se hranea cu vise si isi  renega ratiunea.

  Traind asa o vreme, viata incepe sa-i dea exemple plauzibile  din realitate; si asa incepe sa se trezeasca, sa isi dea seama ca "lumea ei" nu este viabila si ca realitatea, desi este dura, trebuie acceptata ca atare si, ca la un moment dat va trebui sa renunte la alegerile facute, chiar daca, asta ar insemna o posibila perioada de singuratate dar, nu mai daunatoare decat singuratatea in doi.

Primavara, vreau!

Primavara, serveste-ma te rog cu o cafea tare, fara lapte, fara zahar  bauta pe balcon in zambetul razelor de soare,  langa persoana iubita!!!...stiu, nu era cafeaua subiectul aici. Poate ca inauntrul meu cineva a uitat sa stinga dorinta de a iubii si de a fi iubita  si bine a facut ...sunt convinsa ca  voi avea parte de momente mult mai intense si ca nu doar atat merit eu si ca ...acolo undeva este o persoana pe care eu o voi considera perfecta. Cred...cred in surprizele placute ale viitorului, cred in speranta hranita de mai bine si cred ca in viitorul apropiat  cineva ma va accepta asa cum sunt si ma va iubii neconditionat, imi va accepta toate greselile minuscule si necontrolate....si vreau macar  o zi de fericire necalculata in care sa aud ecoul sufletului meu zbierand de fericire si vreau iar acei fluturi imensi in stomac care ma bantuie si nu imi dau pace gandindu-ma la ce va urma....

Treziti-va!

Nu totul e atat de roz, nu tot ce zboara se mananca si nimic nu e ceea ce pare...prefer sa fiu pesimista  fara asteptari  decat optimista dezamagita mai tarziu!

Mi-e frica...

Ma ingrozeste gandul, gandul de a  ramane singura, de a nu a avea cui  sa-i mai  destainui eruptiile sentimentelor mele care imi polueaza sufletul zi de zi si care nu imi dau pace. Mi-e frica de acel sentiment, sentimentul abisal de adancire in propria mea persoana, acel sentiment de bezna totala in care asa-zisii prieteni reprezinta doar decorul unei  societati imune la sentimentele celorlalti. Mi-e frica de momentul  inevitabil in care fiecare colt al camerei mele, fiecare drum pe care il strabat, fiecare cuvant din dictionar  imi vor aminti de tine. Si sunt absolut convinsa ca fara prieteni nu as fi reusit, nu reusesc si nu voi reusii  vreodata sa ma eliberez de epava amintirii tale...

Confidentul meu...

SCRIU, scriu pentru ca  aici imi pot da frau liber imaginatiei , pentru ca de fiecare data cand simt nevoia sa ma descarc  si ma macina sentimentul de singuratate numai aici pot da viata sentimentelor si trairilor mele pe care le camuflez in fata  celorlalti  si care clar,  merita sa fie scrise...aici pot fi exact asa cum sunt in relaitate fara sa fie nevoie sa imi pun o "fata falsa peste fata mea relala" zambind si spunand ca sunt bine ....nimeni nu ma va intelege asa cum o fac eu si nimeni  nu ma va compatimi  indeajuns...

Mi-e dor de mine...

  

Mi-e dor... mi-e dor  de toti acei ani! Unde sunt zilele  acelea cand, indiferent ca era vara, iarna eram afara cu gasca de nebuni? Unde sunt  oamenii imensi de zapada  pe care ne chinuiam sa ii facem iarna?Unde sunt colectiile de masinute capatate de la numerosii prieteni pe care ii aveam? Unde sunt oare zilele in care  ne umflam de bonibon si tot felul de prostioare colorate? Unde  oare  sunt toate zambetele naive  si toate acele lucruri insignifiante  care ma faceau fericita? Unde oare sunt acele priviri nevinovate  care inmuiau  si cea mai cruda inima?.... Toate acestea sunt uitate undeva in trecut, undeva  in adancul sufletului meu, undeva  unde privesc cu mahnire incercand sa aduc  inapoi macar  o particica din inocenta  de a mai fi copil, macar pentru o zi  sa ma trezesc dimineata  fara sa am in calcul ce voi face azi, fara sa fiu dezamagita de nimeni; si asta nu din cauza ca intr-adevar nu se va intampla asta , ci pentru simplul fapt ca nu imi voi da seama  , macar o zi in care sa vad in fiecare suflet de copil, vapaia sentimentului de bucurie, bucurie pentru simplul fapt ca exist, ca ma pot transpune in diferite stari fara ca nimeni sa ma priveasca drept o ciudata avand drept replica: "e doar un copil" , fara sa mai consider ursuletul din coltul camerei doar o jucarie de care ma foloseam  in trecut, ci centrul universului meu. Mi-e dor     Toate acestea  sunt doar vise, vise care ma fac  sa imi amintesc cu drag  dar in acelasi timp  cu parere de rau de momentele copilariei mele, de neglijenta si atitudinea pozitiva  cu care percepeam orice  lucru.  Mi-e dor... mi-e dor pentru ca niciodata acele clipe de fericire  deplina nu se vor mai intoarce si nimic nu va mai fi la fel...

Nimic nu e ceea ce pare!

   

...Si sunt multe ambalaje colorate si placute  ochiului care  atrag atentia, dar, de cele mai multe ori, acestea acopera alimente  nesanatoase sau cu un gust nu tocmai placut....Si daca aleg cel mai  frumos mar din fructiera, tocmai acela are  viermele in el...

 ...si observ  cum de fiecare data  cand fac o alegere "dupa ambalaj"  rezultatele nu sunt  cum m-as fi asteptat..

De ce oare noi, oamenii nu vedem lucrurile in profunzimea lor?De ce nu incercam sa detectam in prima faza interiorul? De ce oare neglijam deseori caracterul?ceea ce este  mult mai important decat orice "ambalaj".

   Normal, mandria de sine este  mai presus de orice,  parerea ca acel cineva nu este pentru tine, supraestimarea fara limite a unora; toate acestea duc la nefericire, toate acestea mai devreme sau mai tarziu isi vor pune amprenta adanc asupra vietii.... Si poate tocmai omul pe care odata il credeai insignifiant si la care nici macar nu te gandeai, va avea un rol esential in viata ta si va contribui la formarea ta ca persoana.